Sf. Ioan Botezatorul Poezii Ioan Botezătorul
Pribeag într-o pustie, trăia un om odată
Retras de lumea din vremea lui de-atunci,
Trăind o viaţă sfântă dar de durere plină,
Åžtia bine pustiul ÅŸi colinda pe stânci.
N-avea nimic în lume, purta pe el o haină
Din piele de cămilă, şi-ncins cu o curea
Avea în schimb pe faţă un licăr de lumină
Iar inima străpunsă adesea îl durea.
Durerea ce în suflet , mereu o tot purta
Era pentru poporul cel sfânt ÅŸi mult iubit
Stătea în aÅŸteptare, ÅŸtiind ce aÅŸtepta
Pe Salvatorul lumii ce încă n-a venit.
Nu, nu sunt eu Mesia, răspunse el plecat
Celor ce-au fost trimişi de către farisei
Dar cine eÅŸti? întreabă trimisul derutat
Ce pot să spun eu oare când mă întorc l-ai mei?
EÅŸti tu cumva Ilie? Venit jos pe pământ?
Nu, nu sunt eu acela răspunse-ncet Ioan
Dar cine eÅŸti, proorocul? sau eÅŸti cumva vre-un sfânt?
Nu…ci eu sunt omul…ce vine la Iordan.
Sunt vocea care strigă şi spune tuturor,
Croiţi cărare dreaptă şi neteziţi-o acum.
Căci are ca să vie al lumii Salvator,
E atât de-aproape acum, e-aproape e pe drum.
Deci tu nu eÅŸti Hristosul, Ilie sau profetul…
Åži nici vre-un sfânt se pare că nu eÅŸti.
Dar cine ţi-a dat dreptul să-nfăptuieşti botezul?
Åži cine e Acela pe care tu îl mărturiseÅŸti?
Acela e Mesia, prooroc şi preot şi-mpărat,
Răscumpărătorul lumii, ce ia la sine-al nost’ păcat
Eu de acum mă voi mici, voi fi tot mai smerit
Dar El va creşte mare şi-apoi va fi slăvit.
Şi iată vine vremea de El să ascultaţi,
Căci El e Adevărul şi Pacea şi Iubirea.
De lumea-aceasta să rămâneÅ£i mereu neîntinaÅ£i,
Åži astfel peste voi veni-va fericirea.
Plecă apoi trimisul din faţa lui Ioan,
Uimit de-al lui cuvânt ce chiar ÅŸi azi se-aude.
Ce se revarsă astăzi la fel ca un noian,
Tu stai ÅŸi-ascultă, ÅŸi ia aminte lume…
Corneliu Rotar
