Albumul manastirii

Din mila lui Dumnezeu nascuta pe pamântul binecuvântat al Dobrogei, Manastirea Sf. Ioan Botezatorul – Lipnita s-a hranit din istoria crestina a acestor meleaguri si s-a adapat din traditia monahala care este atât de îndelungata si de bine înradacinata în tinutul dintre Dunare si Mare.

Acest sfânt locas monahal este situat pe drumul care leaga Manastirea Sf. Apostol Andrei de Manastirea Dervent, doua puncte de reper ale trecutului crestin al acestor meleaguri. Si daca cele doua manastiri amintite sunt strâns legate de Apostolul Cel Întâi Chemat, noua manastire înfiintata în noiembrie 2004 a fost închinata Sfântului Ioan Botezatorul, cel care a fost primul dascal al Sfântului Apostol Andrei.

Iar al doilea ocrotitor al noii manastiri a fost numit Sfântul Mucenic Dasie, martir dobrogean care a trait în secolele III-IV si a fost rod vrednic al semintei crestine aruncate în acest tinut de Sfântul Apostol Andrei.

Citeste mai mult... >>>

 

Aici, în spatiul sacru al manastirii, viata nu se mai masoara în ore. Aici timpul are o alta curgere, o alta logica. Aici exista un prezent continuu si o vesnicie continua, amândoua învaluite într-un nimb de sfintenie, în lumina diafana a pacii si a iubirii. Pentru oamenii din lume poate parea ciudat faptul ca exista pe pamânt astfel de locuri în care timpul este abolit. Nu ma refer la timpul fizic, care este folosit si în manastire pentru niste repere orare absolute necesare, ci la timpul existential, acel timp al efemeritatii umane, acel timp care alearga de-a pururi pe urmele omului în acea goana nebuna pe care unii o numesc “viata”. În manastire acest timp nu mai exista pentru ca moartea nu mai este acea fiara înspaimântoare de care se tem atât de mult oamenii, ci este poarta prin care trecem în vesnica bucurie, în acel tarâm catre care se ridica gândurile noastre clipa de clipa.

Dar pentru ca multi oameni nu stiu cum decurge viata de zi cu zi pe tarâmul binecuvântat al manastirii, voi încerca sa va povestesc, atât cât voi putea cuprinde în prea neputincioasele cuvinte omenesti.

Citeste mai mult...

 

Lumea celui de-al treilea mileniu, dominata de dorinta arzatoare de a cunoaste tot, încearca sa patrunda prin intermediul ratiunii într-un domeniu în care aceasta si-a dovedit dintotdeauna limitele. Monahismul nu poate fi înteles deplin prin simpla ratiune, iar daca omul nu se opreste cuvios în fata tainei, risca sa ajunga sa acuze ceea ce, de fapt, nu cunoaste decât partial. Poate acesta este unul din motivele pentru care lumea contemporana priveste deseori cu scepticism monahismul sau îl interpreteaza în functie de propriile mentalitati, ajungând la întelegerea gresita a acestui mod de a sluji lui Dumnezeu.

Încercând sa lamurim câteva din controversele iscate pe aceasta tema, ne oprim mai întâi asupra întrebarii care se ridica cel mai des si care pune sub semnul îndoielii chiar taina care sta la începuturile caii monahale. Întrebarea „De ce intra cineva în monahism?” este absolut normala caci oricine este tentat sa priveasca cu mirare faptul ca niste oameni destoinici, sanatosi si culti renunta de bunavoie la parinti, la prieteni, la cinste, la succes, la confort si la tot ceea ce le poate oferi viata lumeasca, pentru a veni la singuratate, la osteneli, la robie de bunavoie, la anonimat, la o viata de renuntari continue, iar aceasta poate chiar atunci când înca strabat perioada adolescentei visatoare si nelinistite.

Citeste mai mult...

 

Icoana "Potoleşte întristările noastre" a fost adusă la Moscova de către cazaci în vremea domniei ţarului Mihail Fiodorovici (1613-1645) şi se afla în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Sadovniki. În această biserică se păstrau înscrisurile despre multe din minunile petrecute la sfânta icoană, însă incendiul din 1771 a nimicit întreaga arhivă. S-a păstrat doar amintirea unei minunate arătări prin mijlocirea acestei icoane făcătoare de minuni, întâmplată în a doua jumătate a secolului XVII.

Citeste mai mult...

 
 

 

Dobrogea – Bethleem românesc, ţinut al naşterii noastre creştine. Dobrogea, pământ al vechilor vestigii, al bazilicilor şi criptelor martirice. Dobrogea – ţinut care uneşte în prezentul său trecutul şi viitorul unui neam născut creştin. Dobrogea - tărâm unde sfintele moaşte ies la iveală în aceste vremuri tulburi spre a  întări credinţa şi a arăta, încă o dată, veridicitatea tuturor mărturiilor creştine istorice şi aghiografice.

Dobrogea, pământul sfinţit cu lacrimile cuvioşilor şi cu sângele martirilor, devine în acest secol - pentru a câta oară în istoria sa? – un nou Bethleem al României, leagăn al credinţei creştine într-o lume secularizată. Aici întâlneşti la fiecare pas sfinţi de la începuturile creştinismului, sfinţi care vorbesc lumii întregi despre naşterea noastră creştină şi care propovăduiesc şi astăzi cuvântul Evangheliei lui Hristos prin pilda vieţii lor şi prin minunile care izvorăsc de la raclele sfintelor lor moaşte.

Citeste mai mult...

 

În lumea romană păgână, decăzută, plină de idoli şi zei care aveau înclinaţii spre slăbiciuni şi păcate, Creştinismul şi desăvârşirea pe care acesta o propovăduia au întâlnit numeroase împotriviri şi prigoane.

Cea mai crunta persecutie anticrestina a fost cea din timpul imparatului Diocletian (284-305), în timpul căruia au fost emise patru edicte imperiale de persecutie - trei in anul 303 si unul in 304. Prin acestea s-a decretat la inceput daramarea locasurilor de cult crestine, interzicerea adunarilor crestine si arderea cartilor sfinte, apoi arestarea clericilor crestini si uciderea celor care refuzau sa se lepede de credinta crestina, iar in final a fost declansat un razboi total şi cumplit impotriva Bisericii crestine.

Un mare număr de martiri au pătimit atunci pe teritoriul Scythiei Minor - la Tomis, Axiopolis, Dinogeţia, Noviodunum, Durostorum ş.a. Cu excepţia a câtorva din aceşti martiri, ale căror sfinte oseminte se păstrează până astăzi, de la cei mai mulţi nu avem nici moaştele lor, nici monumentele ridicate pe mormintele acestora sau spre cinstirea lor, din cauza numeroaselor migraţii, războaie şi pustiiri care au trecut de-a lungul timpului peste pământul Dobrogei. Una dintre excepţiile fericite  din acest punct de vedere este însă Sf. Mucenic Dasie, ale cărui sfinte moaşte au fost duse în Apus spre apărare de năvălirea avarilor încă din secolul al VI-lea şi în acest fel s-au păstrat până astăzi.

Citeste mai mult...

 

Sfinte Mucenice Dasie, care prin viaţa şi sfârşitul tău ai fost slujitor bineplăcut Domnului şi ai primit de la El cununa biruinţei şi veşnica slavă în Împărăţia Cerurilor, nu ne uita pe noi, cei care trăim pe pământ înconjuraţi de mrejele ispitelor şi ale necazurilor de tot felul. Credem cu adevărat că inima ta cea milostivă şi mult iubitoare de oameni tresare la fiecare suspin al sufletelor împovărate şi te rugăm: ridică mâinile tale spre mijlocire, arătând Prea Dreptului Dumnezeu rănile pe care pentru El le-ai răbdat şi roagă-L să se milostivească spre robii Săi.

Iar noi, cei mult păcătoşi, împărtăşindu-ne din rodul mijlocirilor tale, îţi mulţumim cu dragoste şi recunoştinţă şi te rugăm, Sfinte Dasie, ca cel ce ai primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, să dăruieşti tămăduire bolilor noastre celor sufleteşti şi trupeşti şi să ne izbăveşti din toate necazurile şi primejdiile. Dă-ne curaj şi putere, Sfinte, pentru a ne mărturisi credinţa cu cuvântul şi cu fapta şi pentru a ne păzi neîntinaţi, asemenea ţie, de părtăşia cu lucrurile cele păgâneşti şi cu toate amăgirile lumii. Pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă adu-i cu rugăciunile tale în sânul Sfintei Biserici, pe necredincioşi luminează-i ca să-L cunoască pe Veşnicul şi Atotbunul Dumnezeu şi întregii lumi dăruieşte-i pace şi binecuvântare.

Sfinte Mucenice Dasie, cel ce ai minunat pe îngeri şi pe oameni prin credinţa ta, întăreşte şi credinţa noastră cea slabă şi dăruieşte-i statornicie în vreme de ispite şi prigoane, iar ca cel ce ai primit de la păgâni multe chinuri şi moarte mucenicească, dă-ne şi nouă putere şi răbdare în suferinţele acestei vieţi pământeşti, ca fiind curăţiţi prin ele să intrăm în bucuria Împărăţiei celei fără de sfârşit, unde împreună cu tine, Sfinte Dasie, milostivul nostru ocrotitor, şi cu toţi sfinţii, să slăvim şi să ne închinăm Tatălui Celui fără de început, împreună Unuia Născut Fiului Său şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Sfantul Ioan Botezatorul, a fost, dupa cum ne spune insusi Mantuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a nascut pe pamant din femeie, dar cel mai mic in Imparatia Cerurilor.

Strigatul său, ”Pocaiti-va!”, a avut un mare efect asupra natiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari multimi de oameni urmandu-l in pustie.

Parintii Sf. Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoteasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, dupa cum ne spune Evanghelia dupa Luca. Amandoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, erau oameni in varsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpa.

Citeste mai mult...

 

Traim vremuri in care confuzia valorilor domneste, in care binele si raul sunt deseori intrepatrunse. Nici chiar un crestin practicant nu reuseste intotdeauna sa le distinga. Pentru aceasta avem nevoie de modele, de certitudini.

Desi atunci cand spui "manastire" te gandesti la niste oameni care au parasit lumea, care traiesc dincolo de tumultul si goana societatii, in ziua de azi nu mai este deloc asa. Monahismul a intrat in lume - de fapt s-a produs si fenomenul contrar , lumea a "dat navala" in manastire, aducand cu ea spiritul acestui veac. Poate ca "amestecul" acesta, caracteristic vremurilor noastre, ar putea duce la ceva pozitiv, daca am sti sa luam din viata de monah ceea ce ar putea fi aplicabil - si ne-ar imbunatati cu siguranta - viata de mireni.

Monahismul este, in primul rand, o atitudine interioara caracterizata printr-o stare de "asezare" sufleteasca, de pace. Un adevarat monah are pe chip o lumina, raspandeste lumina, are o bucurie interioara care radiaza. E bucuria intalnirii cu Hristos.  

Citeste mai mult...